† În memoria părintelui Protosinghel Filimon Pavel
La 11 martie 2021 a trecut la cele veșnice părintele Protosinghel Filimon Pavel, de la Mănăstirea Dinogeția.
Părintele Filimon Pavel s-a născut în anul 1933, pe 14 ianuarie în satul M. Kogălniceanu comuna Smârdan, județul Galați într-o familie numeroasă cu 7 copii, 4 băieți și 3 fete, el fiind penultimul copil, născut din părinți credincioși, gospodari și milostivi, Vasile și Tița.
A învățat carte de la părinții și frații mai mari în special citirea Psaltirii și a scripturii. A fost cu adevarat un iubitor de poezie căci până aproape de moartea sa, a știut numeroase poezii pe care ni le spunea.
Ajutat de citirea cuvintelor vii din Sfânta Scriptură s-a înfiripat în el gândul de a merge la mănăstire, cea mai apropiată mănăstire de el era mănăstirea Vladimirești, unde l-a și cunoscut pe părintele Ioan Iovan, pe care l-a întrebat la ce mănăstire ar putea merge; și cum părintele Ioan avea ucenici călugări în două mănăstiri, anume Sihastru și Bogdana, Părintele Filimon a ales să meargă prima dată în vizită la Mănăstirea Sihastru de sărbătoarea sfințiilor Apostoli Petru și Pavel în anul 1953.
I-a plăcut foarte mult la mănăstirea Sihastru și a decis să meargă acolo definitiv. A viețuit acolo doi ani, participând la toate slujbele din biserică și împlinind diferite slujiri cu multă ascultare.
În anul 1955 toată obștea mănăstirii Sihastru în număr de peste 40 de viețuitori a fost arestată din ordinul conducerii politice comuniste, care era ostilă Bisericii. A stat în arest mai mult de două luni, timp în care s-a îmbolnăvit foarte grav la plămâni și a fost aproape de moarte, după care a avut loc un aşa-zis proces care a hotărât ca cei care din obștea mănăstirii erau călugăriți să facă închisoare propriu-zis, iar cei încă necălugăriți, din care făcea parte și părintele, sa fie duși în domiciliu obligatoriu.
Așa se face ca a stat în câmpia Bărăganului timp de 9 ani în condiții foarte grele. A fost mutat din loc în loc de mai multe ori și de fiecare dată în timpul iernii ajungând în situația de a trăi câteva ierni fără căldură în locuințe improvizate.
După ce a fost eliberat din domiciliu obligatoriu nu a putut reintra într-o mănăstire, astfel că a lucrat câțiva ani în lume, în societate, după care a mers sa facă Seminarul la Curtea de Argeș între anii 1968-1971. Aici l-a cunoscut pe episcopul Pavel Șarpe, despre care ne-a povestit multe lucruri frumoase.
După terminarea seminarului, pentru a putea fi preoțit a recurs la o căsătorie alba însoțindu-se cu sora Nina, fostă vețuitoare a Mănăstirii Vladimirești, care făcuse și ea închisoare, fiind data afara din mănăstire cu decretul 410/1959 , cu hotărârea de comun acord ca odată cu redeschiderea mănăstirii fiecare să se întoarcă în mănăstire.
În anul 1971 a fost hirotonit diacon și preot la Curtea de Argeș, de către Patriahul Iustinian Marina, care poposise pentru câteva zile acolo și a cerut să facă câteva hirotoniri din rândul absolvenților acelui an. Ulterior a fost inițial instalat preot paroh în localitatea Prisaca Ampoiului din jud. Alba, pana în anul 1981.
Aici a slujit sub îndrumarea I.P.S. Emilian Birdaș, care adesea îl trimitea pe părintele cu slujiri misionare în sate fără preoți. Participa și la slujbe oficiate în catedrala din Alba Iulia, în special la slujba Sf. Maslu, aici legând o prietenie cu mai mulți părinți, printre care și viitorul mitropolit Serafim Joantă.
De aici a venit preot slujitor în anul 1980 și a slujit până în anul 1997 în localitatea I.C. Brătianu din jud. Tulcea, unde a refăcut în totalitate biserica, pe care a pictat-o în anul 1990; tot acum a refăcut și casa parohiala. Părintele Filimon a avut o implicare semnificativa în redeschiderea mănăstriilor Valdimirești și Gologanu din jud. Galați, imediat după revoluția din 1989 .
Având în vedere vremurile tulburi de atunci, maicile din ambele mănăstiri, cu toate că aveau aprobarea oficială de a deschide mănăstirile, au întâmpinat dificultăți, iar părintele a fost alături de ele, le-a încurajat iar în primele luni mergea adeseori și slujea.
În ambele parohii, conform mărturiilor credincioșilor, părintele a revigorat viața religioasă și a dus bună rânduiala în viața comunității, aici a slujit până în anul 1997 după care a slujit la Mănăstirea Sfințiilor Arhangheli Mihail și Gavril (Metoc) din orașul Galați.
Având gândul de a merge la bătrânețe într-o mănăstire retrasă, a luat hotărârea de a veni pe aceste meleaguri dobrogene. În anul 2003, la sfințirea troiței de la intrarea în localitatea Garvăn, familia Chiriță împreună cu părintele au vorbit cu I.P.S. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, pentru a găsi un loc, pentru ridicarea unei mănăstiri. Era prima mănăstire de peste Dunăre, din nordul Dobrogei, care s-a dorit să fie la poalele munților, lângă cetatea Dinogeția, care de altfel a și dat numele mănăstirii având o panorama deosebită spre Dunăre și Galați, spre Moldova de peste Prut și spre Ucraina.
Locul mănăstirii a fost ales în 2003 de părintele Filimon împreună cu familia Chiriță și de autoritățiile locale, spunând atunci părintele că nu va muri până nu va vedea în picioare mănăstirea mare .
Părintele Filimon a trăit toată viața sa într-un mod simplu și auster, a putut ajuta de-a lungul timpului în mod substanțial multe biserici și mănăstiri dar și multe familii nevoiașe. Odată pornind construcția acestei mănăstiri, toate veniturile sale le-a pus în slujba acestei mănăstiri.
Noi, obștea mănăstirii, am stat lângă părintele mai mult de 10 ani de zile, remarcând la el o evlavie specială pentru slujbele Bisericii, o aplecare plină de dragoste asupra celor care veneau la sfinția sa pentru îndrumare duhovnicească și o râvnă speciala pentru citirea Psaltirii.
Totodată este demn de remarcat că până după 80 de ani, a fost un om foarte activ implicându-se în treburile și nevoile mănăstirii.
În acest material am dorit să prezentăm principalele date biografice ale celui care a fost și rămâne părintele Filimon Pavel, frumusețea sa sufletească, însă fiind cunoscută în mare parte doar de către cei care au trăit în preajma sa. În ultimele două luni ale vieții sale, părintele a stat la pat și a avut nevoie de îngrijire specială ajutându-ne să simțim și să primim dragostea sa față de Dumnezeu, de noi și de acest loc. Părintele a fost conștient până în ultimele zile ale vieții sale, având o moarte ca-şi a cuvioșilor și bine plăcuților lui Dumnezeu.
Părintele stareț Ieromonah Alexei Toader
Martirii care bat la porțile calendarului
Monahii de la Mănăstirea Dinogeția, din Episcopia Tulcii, au depus la centrul eparhial un dosar în vederea începerii rânduielilor necesare înscrierii în calendarul Bisericii a nouă sfinți: Maxim, Alexandru, Procul, Afram, Faustin, Marcial, Januarie, Alexandru și Eutropiu. Conform Martirologiului hieronymian, aceștia au fost martirizați în cetatea Dinogeției. Un necunoscut spunea că „pe pământ, bucuria intră în inima sfinţilor și în cer sfinţii vor intra în bucurie”. Prin acest demers se dorește ca și noi, cei de astăzi, să ne putem împărtăși pe deplin din bucuria sfinților dinogețieni.
Dinogeția, veche vatră de locuire daco-getică, a fost transformată de romani, în secolele III-IV, într-o importantă cetate strategică, ale cărei ziduri au rezistat până în secolul al VI-lea. Numele ei apare pe cea mai veche hartă romană destinată călătoriilor, „Tabula Peutingeriana”, între Arrhubium-Măcin și Noviodunum-Isaccea. În apropierea cetății, în 2004, a fost ridicată mănăstirea care îi poartă numele și care are hramul „Izvorul Tămăduirii”.
Urmele creștine din cetate
Fosta cetate, refăcută de bizantini în secolele X-XI, a devenit un important centru comercial, meșteșugăresc, cultural și religios. În incinta zidurilor ei au fost descoperite două locașuri de cult, o bazilică paleocreștină, de secol IV-VI, și o bisericuță din secolul XI-XII, care au făcut ca locul să fie cunoscut localnicilor sub numele de „Bisericuța”; o cruce-relicvar din aur, din secolul XI-XII; fragmente de stofă țesută cu fir de aur și argint; un mic fragment de broderie cu fir de aur pe fond de mătase, cea mai veche de pe teritoriul țării noastre, și un sigiliu de plumb cu inscripția „Sigiliul lui Mihail, arhipăstorul Rosiei”, care a aparținut mitropolitului grec al Kievului dintre 1130 și 1145. Artefactul ar fi însoțit o scrisoare trimisă ierarhului care își avea reședința aici. Toate acestea au dus la concluzia că la Dinogeția a funcționat un scaun arhieresc. Dar, tot aici, vechi documente bisericești pomenesc martiriul a nouă sfinți, Maxim, Alexandru, Procul, Afram, Faustin, Marcial, Januarie, Alexandru și Eutropiu, pe care călugării Mănăstirii Dinogeția îi doresc introduși în calendarul Bisericii noastre, cu zi de prăznuire locală. În acest sens, ei au depus la centrul eparhial un dosar cu documente.
„Eu cred că este o rânduială a lui Dumnezeu, Care a pus în gândul ctitorilor locul și timpul întemeierii obștii noastre în acest loc. Despre sfinții pomeniți există câteva documente care atestă martiriul lor. Nu cunoaștem însă nimic despre viața sau despre modul în care au fost martirizați. Se știe doar că ei au trăit în secolul al IV-lea. Nu se știe, de asemenea, dacă toți cei nouă sunt din cetate sau din alte locuri, ci doar că sunt pomeniți la Dinogeția”, ne spune părintele stareț al mănăstirii, Alexei Toader.
Despre sfinți și moaște
Sfinții de la Dinogeția sunt recunoscuți ca martiri ai Bisericii creștine, dar nu se cunoaște locul unde se află moaștele lor, sau dacă acestea mai există. Se presupune doar că ele s-ar putea găsi fie în perimetrul cetății, fie în cimitirul din afara ei. Din tradiția Bisericii și din mărturisirile celor care au efectuat săpături la Dinogeția, se poate afirma că creștinii erau martirizați sau îngropați în afara zidurilor cetății. De altfel, nu foarte departe de situl arheologic, în apropierea șoselei Tulcea-Galați, a fost identificat locul în care se află cimitirul așezării antice. Acolo ar putea să fie și moaștele martirilor. Ierodiaconul Spiridon, care a participat la săpăturile arheologice în zonă în urmă cu patru-cinci ani, a aflat de la cercetători că este foarte puțin probabil să se mai găsească moaștele sfinților în cetate. Dacă ele ar fi existat acolo, după căderea așezării în mâinile păgânilor, ar fi putut fi luate de creștinii care au părăsit cetatea. Există însă și ipoteza ca moaștele sfinților, după ce creștinismul a fost recunoscut oficial, să fi fost aduse de băștinași și oferite celor din cetate. Dar ipoteza cea mai plauzibilă este că trupurile martirilor ar fi putut fi înhumate în cimitirul din afara zidurilor cetății. Se mai crede, de asemenea, că mucenicii ar fi putut fi soldați din cetate.
Despre martirii de la Dinogeția vorbește pr. prof. Ene Braniște, în volumul „De la Dunăre la mare”, apărut la Editura Arhiepiscopei Tomisului și a Dunării de Jos, Galați, în 1979, unde arată că, la 1 octombrie, în martirologiul roman sunt indicați mai mulți martiri la Tomis, împreună cu alții, ale căror nume nu ni se dau, dar pe care le găsim enumerate în Martirologiul hieronymian, la aceeași zi. Printre ei, și cei nouă de la Denegothia, „o deformare din Dinogeția, denumirea vechii cetăți romane și apoi bizantine din colțul de nord-vest al Dobrogei”; volumul cu același nume, editat la Galați în 1977, îi menționează și el. La fel și volumul „A Biographical Dictionary of the Saints”, apărut la Londra în 1924, și volumul „Izvoarele istoriei României, vol. II, de la anul 300 până la anul 1000”, publicat de Haralambie Mihăiescu, Gheorghe Ștefan, Radu Hîncu, Vladimir Iliescu, Virgil C. Popescu, la Editura Academiei în 1970. Volumul „Teologie și educație la Dunărea de Jos”, apărut în 2013 la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, cuprinde un amplu studiu dedicat Sfântului Mucenic Alexandru de la Dinogeția, semnat de pr. lect. dr. Ionuț Holubeanu, de la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța, care susține că sfântul a fost martirizat la Dinogeția în timpul persecuțiilor lui Dioclețian, din anii 303-304, sau în timpul lui Latronianus. Patru dintre martirii de la Dinogeția sunt pomeniți la data de 1 octombrie în actualul calendar al Arhiepiscopiei Tomisului.
Nădejdea călugărilor
Părinții de la Mănăstirea Dinogeția au întocmit chiar și slujba și acatistul acestor sfinți, care urmează a fi cercetate și ele de cei în drept. Dacă demersul lor va fi întemeiat, Episcopia Tulcii va face cele necesare pentru ca acești sfinți martiri să fie cuprinși în calendarul Bisericii noastre.
„Noi sperăm ca și sfântul locaș al complexului monahal ce se construiește aici să poarte hramul acestor sfinți. De când ne-am pus în gând lucrul acesta, simțim ajutorul lor. Ne gândim ca în viitor, dacă va rândui Dumnezeu, să facem demersuri și pentru a se începe săpături arheologice în vederea descoperirii moaștelor lor. Noi avem nădejde că se va întâmpla lucrul acesta. Avem credința că sfinții noștri, mai devreme sau mai târziu, poate nu toți, dar măcar parte dintre ei, ni se vor face cunoscuți ceva mai mult decât acum”, ne-a mai spus părintele stareț Alexei Toader.
Autor: Dumitru Manolache
Sursa: ZiarulLumina.ro | Martirii care bat la porțile calendarului
Ne puteți găsi astfel
Adresa:
Comuna Jijila, Sat Garvăn, cod postal 827111
Jud. Tulcea,
Date cont bancar:
Banca: BCR S.A., Agenţia Măcin
Cont IBAN: RO58 RNCB 0257 0192 4622 0001
Telefon secretariat:
0785 716 454
Părintele stareţ ierom. Alexei Toader:
0728 126 339